05 februarie, 2015

Cauzele şi simptomele alergiilor

Cauze
Imunologii separa reacțiile alergice în două tipuri principale: reacții de hipersensibilitate imediată, care sunt, în principal mediate de mastocite și apar la câteva minute de contactul cu alergenii, precum și reacții de hipersensibilitate întârziată, mediate de celule T (un tip de celule albe din sânge) și care apar la câteva ore până la câteva zile de la expunere.

În căile respiratorii superioare și ochii, reacțiile de hipersensibilitate imediate provoca nasul înfundat și mâncărimi ale ochilor, tipice în rinita alergică. În tractul gastro-intestinal, aceste reacții conduc la umflarea și iritarea mucoasei intestinale, care provoacă crampe și diaree tipic alergiilor alimentare. Alergenii care intră în circulație pot provoca urticarie, angioedem, anafilaxie, sau dermatita atopică.

Alergenii care iau contact cu pielea, de obicei, cauzează reacții de hipersensibilitate întârziată. Acest tip de reacție alergică se poate dezvolta pe parcursul mai multor zile de la contactul cu alergenul, și simptomele pot persista pentru o săptămână sau mai mult.

Alergiile sunt ereditare?



Alergiile la un anumit alergen nu sunt ereditare, totuşi există probabilitatea de a dezvolta un anumit tip de alergie. În cazul în care nici unul din părinţi nu are alergii, şansele de a dezvolta o alergie la copil sunt de 10-20%; dacă unul din părinti are alergii şansele cresc la 30-50%, iar dacă ambii părintii au alergii şansele sunt de 40-75%.

Alergii frecvente



Cele mai frecvente alergii respiratorii sunt la polenul plantelor, părul animalelor, părţi ale corpului acarienilor, praful, spori de mucegai, fum de ţigară, solvenţi şi produse de curăţenie.

Cele mai frecvente alergii alimentare sunt la nuci, alune, peşte, moluşte, crustacee, ouă, grâu, lapte, aditivi şi conservanţi alimentari.

Cauzele frecvente ale dermatitelor de contact sunt iedera, stejarul, nichelul si aliajele din nichel şi latexul.

Insecte și alte artropode ale căror mușcături sau înțepături de obicei provoca alergii sunt albinele, viespile, ţânţarii, puricii şi scabia.


Simptome



Simptomele depind de tipul specific de reacție alergică. Rinita alergica este caracterizată de o mâncărime ale nasului, curge de multe ori, gât disonant sau iritat din cauza creşterii secretiilor postnasale. Inflamația membranei subțire  care acoperă ochiul (conjunctivită alergică) provoacă roșeață, iritație și o creştere a secreţiei lacrimale. Astmul provoacă respirație șuierătoare, tuse, precum și dificultăți de respirație. Simptomele alergiilor alimentare depind de țesuturile cele mai sensibile la alergeni și dacă este răspândit sistemic în sistemul circulator. Simptomele gastro-intestinale pot include umflare și furnicături la nivelul buzelor, limbii, palatului sau gatului; greață; crampe; diaree; și gaze. Dermatita de contact este marcată de roşeaţă şi vezicule pruriginoase.

Reacțiile sistemice pot apare la orice tip de alergen, dar sunt mai frecvente în urma ingestiei sau injectării unui alergen. Reacții cutanate includ umflarea şi înroşirea pielii asociată mancarimi, (urticarie). O reacție mai profundă și mai extinsă a pielii, care implică colectarea de lichid, se numește angioedem. Anafilaxia, o altă reacție, este marcată de dificultăți de respirație, scăderea tensiunii arteriale, tulburări ale ritmului cardiac, amețeli, iar în unele cazuri, pierderea conștienței.

04 februarie, 2015

Ce sunt alergiile?

Alergiile sunt reacții anormale ale sistemului imunitar, care apar ca urmare a acțiunii unor substanțe de altfel inofensive.

Alergiile sunt printre cele mai frecvente afecțiuni medicale. Se estimează că mai mult de unul din cinci oameni, suferă de o formă de alergie. Alergia este unul din principalele motive pentru absența din instituțiile de învățământ, fiind o sursă majoră de pierderi ale productivității la locul de muncă.

23 august, 2012

Capsella bursa pastoris (traista-ciobanului)

Descriere şi răspândire

Specie ierboasă anuală sau bianuală, dreaptă, înaltă de 10-40 cm. Rădăcina este pivotantă, frunzele bazale sunt în formă de rozetă întregi sau penat sectate, iar florile sunt grupate în raceme care se alungesc pe măsura înfloririi, mici cu 4 petale albe. Fructele sunt silicule triunghiulare care seamănă cu traista unui cioban, de unde şi denumirea populară.

Compoziţia chimică

Părţile aeriene conţin flavonoide, incluzând luteolina şi 7-galactozide. Mai coţin glucozinolate, substanţe minerale, în special săruri de potasiu, aminoacizi, peptide cu acţiune hemostatică, acid citric, acid fumaric, vitaminele A şi K şi mici cantităţi de ulei esential. Seminţele conţin ulei gras şi sinigrozid.

Utilizări etnotradiţionale

În medicina tradiţională se foloseşte ca adjuvant în angină pectorală, insuficienţa cardiacă, ateroscleroză, hipertensiune, dismenoree, metroragii, diaree, pentru hemostază sau analgezie.

Acţiune biologică şi utilizări

Studiile farmacologice au demonstrat că preparatele ce conţin Traista-ciobanului au acţiune antiinflamatoare şi diuretică. Studiile "in vitro" au arătat acţiunea antineoplazică şi hipotensivă. De asemenea, stimulează musculatura netedă, creşte fluxul sanguin în vasele coronariene. Comisia Europeană a aprobat utilizarea preparatelor din această plantă în tratamentul simptomatic al menoragiilor uşoare şi în metroragii dar şi aplicaţiile locale în tratamentul rănilor uşoare şi în epistaxis.

Contraindicaţii

În litiaze renale.

Efecte secundare şi interacţiuni

Nu se cunosc.

Utilizarea în sarcină şi alăptare

Nu se recomandă utilizarea în sarcină, însă fără restricţii pe perioada alăptării

Dozare

Pentru uz intern, se consumă ca tinctura si infuzie (o lingură de plantă uscată la o cană de apă) şi se bea după 15 min. Se recomandă 2-3 căni pe zi între mese. Pentru tratamente locale, infuzia concentrată 5-8 g la o cană de apă.

12 august, 2012

Achillea millefolium (coada-şoricelului)

coada-şoricelului
Achillea millefolium

Coada-şoricelului este o plantă erbacee, perenă, cu frunze alterne, penat fin compuse. Antodiile sunt mici, aşezate în panicule umbeliforme sau în corimb. Florile centrale sunt tubulare, hermafrodite, 5-dinţate, cele marginale femele, late şi scurte, albe sau gălbui, mai rar liliachii.
Genul Achillea cuprinde 100 de specii din care în ţara noastră 28 specii şi 21 hibrizi.

Compoziţie chimică
Părţile aeriene recoltate în timpul înfloririi şi uscate conţin 0,1-0,4% ulei esenţial, iar inflorescenţele 0,5-0,8%
Uleiul esenţial este bogat în chamazulene sau proazulene. Conţinutul în acestea variază între 0,01-0,10 % în inflorescenţe, iar uleiul esenţial obţinut prin antrenare cu vapori de apă între 20-30%.
Pe lângă uleiul esenţial, părţile aeriene din această plantă conţin o substanţă amară de natură gluco-alcaloidică sau alcaloidică, achileina, tanin (cca 3%), acid aconitic, asparagină, colină, acid ascorbic, ulei gras format din acizii linoleic, oleic, miristic, palmitic, gliceride ale acestor acizi, alcool cerilic liber şi sub formă de acetat, un glicozid benzaldehidcianhidric, săruri de magneziu şi alte microelemente.
Cercetări mai recente fitochimice au mai identificat în Coada-şoricelului saponozide, steroli, în special beta-sitosterol, zaharuri, în special dextroză, glucoză, manitol şi zaharoză, cumarine etc.

Utilizări tradiţionale
Datorită compoziţiei chimice atât de variate, planta a fost cunoscută din Antichitate şi folosită la numeroase afecţiuni dintre care voi menţiona doar câteva. Se utilizează ca tonic amar, astringent, diaforetic. Se recomandă în coriză, gripă, ca sudorific, în stări febrile, isterie, flatulenţă, colici, epilepsie, amenoree, afecţiuni uro-renale, în afecţiuni alie sistemului nervos, hemoragii, hemoroizi etc.

Actiune biologică
Achileina măreşte de 4 ori cantitatea de bilă secretată şi reduce tensiunea arterială probabil datorită conţinutului de colină.
Componentele din uleiul esenţial, în special camazulenele au proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice, epitelizante, protectoare împotriva radiaţiilor.
Extractele eterice din frunze şi flori au acţiune antibiotică, în timp ce extractele apoase sunt inactive.
Produsele standardizate au proprietăţi remarcabile tonic-amare stimulând digestia şi înlăturând dispepsiile. Stimulează funcţia hepatică, reduce timpul de coagulare a sângelui.

Recomandări
Produsele fitofarmaceutice din această specie intră în numeroase produse recomandate ca diuretic-depurative şi stimulante ale funcţiei hepatice. Ca imunostimulator în prevenirea  şi tratamentul complementar al gripei, crescând rezistenţa la infecţii bacteriene şi virale. Principalele aplicaţii sunt în afecţiunile gastro-intestinale (inflamaţii, colici, diaree, flatulenţă).

Posologie:
Infuzie 2-3 g la o cană cu apă, de 3 ori pe zi, între mese;
Extract fluid 1:1:  1-2 mL de 3 ori pe zi, între mese;
Tinctură: 1-5 g/mL: 5 mL de 3 ori pe zi, tot între mese.
Extern pentru băi 100 mg plantă la 20 mL apă sub formă de infuzie scurtă (5 minute) apoi se filtrează.
Coada şoricelului se găseşte în diferite amestecuri pentru sindrom premenstrual, probleme de somn,  afecţiuni hepatice, afecţiuni gastrice şi intestinale.





07 august, 2012

Colchici bulbus et semen (brânduşa de toamnă)


Colchicum autumnale (familia Liliaceae) este utilizat din sec. VI-VII în tratamentul gutei, însă doza terapeutică era foarte apropiată de cea toxică → frecvente cazuri de intoxicare, motiv penbtru care multă vreme nu a fost utilizată. În 1820, un medic englez a constatat că seminţele au aelaşi efect terapeutic cu albulbilor, în schimb reacţiile adverse erau mai puţin frecvente, motiv pentru care, produsul vegetal a fost introdus în terapeutică.

  Recoltare: 

         Brânduşa înfloreşte toamna, fructifică primăvara. Fructul este o capsulă trioculară care prezintă numeroase seminţe mature în iunie. Seminţele se recoltează la începutul lunii iunie, iar bulbii toamna, în timpul înfloririi.

 Compoziţie chimică:

· 0,8-1,2% alcaloizi; cel mai important – colchicina – alcaloid cu nucleu tropolonic.
· Alături de colchicină se mai găsesc derivaţii săi de demetilare şi dezacetilare:
         2-desmetilcolchicina
         3-desmetilcolchicina
         n-metil-desacetilcolchicina (demecolcina) – cel mai important derivat de desacetilare.
· 2 combinaţii glicozidice: colchicozida, tiocolchicozida.
· Seminţele mai conţin 17% ulei gras – gliceride ale acizilor linoleic şi palmitic, fitosteroli.
· Bulbii: acid benzoic, salicilic şi 6-metoxi-salicilic
· Tanin, zaharoză, apigenină.

Acţiune şi întrebuinţări:

Tratamentul simptomatic al crizelor de gută, unele forme de leucemie, febră mediteraneană
În criza de gută datorită efectului analgetic al acesteia. Colchicina inhibă sinteza locală de acid lactic care favorizează precipitarea uraţilor şi declanşarea crizelor de gută.
Colchicina proprietăţi citostatice – inhiă reacţia de polimerizare a tubulinei, la microtubuli, ca urmare, mitoza este blocată în metafază;
· lipsită de selectivitate, afectând în egală măsură şi celulele tumorale şi cele normale, ceea ce explică şi gradul ridicat de toxicitate;
Febra mediteraneeană = afecţiune genetică letală, ereditară, heterozomală (apare la bărbaţi), caracterizată prin apariţia focarelor inflamatorii – peritonite, sinuvite, urmate de scurte crize febrile,proteinurie, sd. nefrotic, insufic. renală totală.
· în organism colchicina se fixează puternic de proteinele serice, se elimină încet, în administrări repetate se acumulează.

 Reacţii adverse: 

Ameţeli, tulburări gastro-intestinale: greţuri, vărsături, diaree

Contraindicaţii: 

Afecţiuni renale- se elimină lent ca oxicolchicină nefrotoxică.
Demecolcina – de 5 ori mai puţin toxică şi de 10 ori mai activă – tratamentul leucemiilor şi carcinoamelor dermice.

Administrare:

În crizele de gută colchicina se adminisrează: 1mg – doză de atac, la fiecare oră 0,5mg până la apariţia anelgeziei. Doza maximă: 6mg la 24h.
În febra mediteraneeană: 1-2mg/zi
Antitumoral: demecolcina („COLCEMID” ®) – leucemii mieloide.